HILS Development susține Casa ADRA: 12 încăperi dotate cu aer condiționat pentru victimele violenței domestice
În 2024, HILS Development a susținut dotarea cu sisteme de aer condiționat a celor 12 încăperi din cadrul Casei ADRA, un centru de primire în regim de urgență destinat victimelor violenței în familie – mame și copii aflați în situații de vulnerabilitate extremă.
Casa ADRA funcționează din 2009, fiind un proiect derulat de Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, și este acreditată de Ministerul Muncii ca furnizor de servicii sociale.
De-a lungul timpului, centrul a oferit sprijin esențial pentru sute de femei și copii care au avut nevoie de protecție imediată, consiliere și sprijin pentru reintegrarea în societate.
Confortul termic este o nevoie de bază, iar în contextul unor experiențe traumatice, un spațiu sigur și primitor poate face diferența. Prin această sponsorizare, HILS Development își reafirmă angajamentul de a sprijini cauzele sociale care contribuie la un viitor mai sigur și mai uman pentru toți.
Pentru HILS Development, implicarea în comunitate înseamnă mai mult decât a construi clădiri – înseamnă a construi șanse reale pentru cei care au nevoie de sprijin.