HILS Development susține educația la Festivalul Brazilor 2024
HILS Development s-a alăturat cu încredere organizației Salvați Copiii România în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Brazilor de Crăciun, un eveniment emblematic dedicat sprijinirii copiilor vulnerabili.
Desfășurat pe 5 decembrie 2024 la Muzeul Național de Artă al României, festivalul a adus în prim-plan o cauză esențială: accesul egal la educație pentru toți copiii din România.
Această ediție a reunit designeri de renume, companii implicate social și susținători ai educației într-un eveniment care a demonstrat forța comunității. Prin licitația brazilor unicat și sponsorizările companiilor participante, s-a strâns suma impresionantă de 1.000.000 de euro, destinată programelor educaționale pentru copiii aflați în situații de risc.
„Construim locuințe, dar mai ales comunități. Iar acolo unde e vorba despre copii, educație și viitor, suntem mereu prezenți. Festivalul Brazilor de Crăciun este o dovadă că, împreună, putem transforma generozitatea în soluții concrete”, a declarat Iulia Iana, Director de Marketing HILS Development.
Angajamentul nostru pentru educație face parte dintr-o viziune mai amplă, care integrează responsabilitatea socială și sustenabilitatea în toate direcțiile de dezvoltare ale companiei. Credem că fiecare copil are dreptul la șanse reale, la un mediu educațional sigur și echitabil.
Participarea la acest eveniment întărește misiunea HILS Development: de a construi nu doar spații de locuit, ci comunități care inspiră, educă și susțin viitorul.