HILS Development, alături de Casa ADRA de Ziua Copilului

HILS Development susține comunitățile vulnerabile. De 1 Iunie, am fost alături de copiii și mamele de la Casa ADRA

 

HILS Development este compania fondată de Ionuț Negoiță, dezvoltatorul cu 19 ani de experiență în industria imobiliară. Cu 11.000 de locuințe construite și vândute, acesta a consolidat imaginea companiei HILS Development, un nume de încredere pe piața imobiliară.   

Misiunea noastră este aceea de a construi comunități solide și de a promova accesul la un trai de calitate accesibil prin dezvoltarea de ansambluri rezidențiale de mari dimensiuni și de tip mixed-use. În prezent gestionăm un portofoliu cu 6 proiecte în zona de Est a Bucureștiului.  

Știm că succesul merge mână în mână cu angajamentul social față de comunitate. Tocmai de aceea, nu doar construim, ci ne și implicăm în sprijinirea persoanelor vulnerabile, precum mamele și copiii de la Casa ADRA.  

Ateliere de construcții și cadouri pentru copiii de la Casa ADRA  

 

 

Recent, o parte din echipa HILS Development a vizitat Casa ADRA, un cămin ce găzduiește victime ale violenței domestice. Prin prezența noastră la centru am vrut să le arătăm celor mici, dar și celor mari, că nu au fost uitați de 1 Iunie.  

Ne-a făcut plăcere să interacționăm, să oferim cadouri și să ne jucăm împreună. Am organizat ateliere de arhitectură și construcții unde cei mici au avut ocazia să își construiască propriile ansambluri rezidențiale în miniatură din lemn, cuburi, dar și din nisip kinetic, să deseneze și să își testeze imaginația și creativitatea. Am discutat cu mamele, oferindu-le suport și sfaturi utile pentru a se redresa și  pentru a-și recâștiga siguranța și stabilitatea.  

 

Vizita la Casa ADRA a fost un prilej de bucurie pentru cei găzduiți în centru, iar în semn de mulțumire, mamele și copiii ne-au oferit felicitări realizate chiar de ei. Ne bucurăm că am putut contribui și noi la sprijinirea acestor comunități care au nevoie de ajutorul nostru și te încurajăm și pe tine să te implici în astfel de acțiuni!