HILS Development susține 200 de copii din comunități vulnerabile
În luna octombrie, HILS Development a participat la inițiativa de voluntariat „Cămara cu Zacuscă”, organizată alături de Asociația Șansa Ta, în localitatea Bilciurești, județul Dâmbovița. Scopul acțiunii a fost unul simplu, dar profund: să oferim sprijin concret pentru 200 de copii din medii vulnerabile, contribuind la umplerea cămărilor pentru sezonul rece.
Voluntarii HILS s-au implicat activ în prepararea zacuscăi, într-o atmosferă caldă, de solidaritate și implicare reală. Această acțiune face parte din angajamentul nostru continuu de a susține comunitățile defavorizate, nu doar prin donații, ci prin prezență activă, implicare și muncă în echipă.
„Ne dorim ca dezvoltarea noastră să aibă un impact pozitiv și durabil, atât în mediul urban, cât și în cel social. Ne asumăm responsabilitatea de a da înapoi acolo unde este nevoie.” – Octavian Burlan, Customer & Community Manager HILS Development.
Fie că vorbim despre locatarii HILS sau despre copii din zone vulnerabile, credem în forța comunităților unite și în sprijinul real oferit la momentul potrivit. Inițiative precum „Cămara cu Zacuscă” întăresc convingerea noastră că dezvoltarea durabilă înseamnă mai mult decât construcții – înseamnă relații, valori împărtășite și implicare autentică.
HILS Development rămâne dedicat unei viziuni pe termen lung: să construim punți între oameni, nu doar locuințe. Continuăm să investim în proiecte sociale și voluntariat, contribuind activ la schimbări cu impact real în viața celor care au nevoie.