Am susținut Crucea Roșie în cadrul unui concert caritabil

luni,08 iul. 2024 by Solomon Bianca
HILS Development susține Crucea Roșie în cadrul concertului caritabil Summer Choir 2024

HILS Development susține Crucea Roșie în cadrul concertului caritabil Summer Choir 2024

 

Concertul caritabil „Summer Choir 2024” are loc pe data de 20 iulie, la Ateneul Român, în parteneriat cu Crucea Roșie Română. Evenimentul va avea loc pe data de 20 iulie 2024, la ora 19:00, la Ateneul Român, și are scopul de a susține activitatea Crucii Roșii Române pentru combaterea abandonului școlar prin centrele de zi E.G.A.L., destinate copiilor și adolescenților din medii vulnerabile.

 

HILS Development este alături de Crucea Roșie Română, pentru combaterea abandonului școlar, în cadrul concertului caritabil Summer Choir 2024. Inițiativa face parte din pilonul strategic de implicare în comunitate prin educație al HILS Development. Dezvoltatorul de proiecte rezidențiale și mixed-use, sub conceptul orașului de 15 minute, cu 6 proiecte de mari dimensiuni și o comunitate de peste 25.000 de oameni are misiunea de a oferi acces la un trai de calitate cât mai multor locuitori. Implicarea în comunitate dincolo de dezvoltarea rezidențială, de la noi facilități până la susținerea de noi demersuri pentru educație, sănătate și sport contribuie la crearea unor comunități moderne, sănătoase și durabile.

 

În perioada 15-20 iulie 2024, Summer Choir 2024 devine centrul muzicii corale europene, găzduind coriști din toată Europa care se vor perfecționa sub îndrumarea unor muzicieni de renume internațional precum Christian Ciucă (director muzical și dirijor), Steffen Schlandt (organistul Bisericii Negre) și Liliana Faraon (soprană a Operei din Paris). La finalul acestor cursuri intensive și sesiuni de tehnică vocală,
participanții vor susține concertul extraordinar Summer Choir, pe data de 20 iulie, ora 19:00, la Ateneului Român.

 

Programul muzical al concertului este dedicat bicentenarului aniversar Anton Bruckner și centenarului comemorativ Gabriel Fauré, incluzând lucrările: Anton Bruckner – Psalmul 146 & Virga Jesse și Gabriel Fauré – Requiem & Tantum Ergo.
Printre artiștii ce vor urca pe scena Ateneului Român, în cadrul Summer Choir, se numără:

  • Liliana Faraon, soprană
  • Emanuela Sălăjan, alto
  • Nicolae Simonov, tenor
  • Andrei Cocîrlea, bariton
  • Steffen Schlandt, orgă
  • Christian Ciucă, dirijor

 

Toate fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate pentru sprijinirea centrelor de zi E.G.A.L. ale Crucii Roșii Române, contribuind astfel la combaterea abandonului școlar. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma iabilet.ro.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina evenimentului Summer Choir 2024.

Despre HILS Development

HILS Development este o companie fondată de Ionuț Negoiță, având o experiență de peste 19 ani în domeniul imobiliar. Misiunea companiei este de a construi noi comunități și de a promova accesul la un trai de calitate pentru un număr cât mai mare de locuitori. Viziunea HILS Development de dezvoltare a comunității prin proiecte mixed-use este concentrată pe zona de Est a Capitalei și se extinde pe un orizont de 20 de ani. În prezent, HILS Development gestionează șase proiecte de mari dimensiuni în București și finalizează peste 1000 de apartamente anual.

Investiție de 3 milioane de euro în prima certificare Green Homes

marți,03 sept. 2024 by Solomon Bianca
HILS Development investește 3 milioane de euro în prima certificare Green Homes

• HILS Development investește 3 milioane de euro în prima certificare Green Homes

• HILS Sunrise, complex rezidențial aflat în Bd. Theodor Pallady 57A, este primul complex din estul Capitalei care a obținut pre-certificarea Green Homes

• Construit pe o suprafață de aproximativ 13.500 mp, HILS Sunrise cuprinde 4 clădiri cu un total de 704 apartamente și 600 de locuri de parcare subterane

• Proiectul permite economii substanțiale în costurile de finanțare și administrare ale locuințelor ce vor fi date în folosință începând cu 2025

 

HILS Development, companie antreprenorială dedicată dezvoltării imobiliare responsabile, anunță obținerea pre-certificării Green Homes pentru proiectul HILS Sunrise, marcând o premieră pentru zona de Est a Bucureștiului și o inovație în portofoliul companiei.

Procesul de pre-certificare, desfășurat pe parcursul a 3 luni, face parte din strategia HILS Development de a dezvolta proiecte rezidențiale cu impact redus asupra mediului, care regenerează ariile urbane și susțin comunități sustenabile. Investiția totală, în valoare de 3 milioane de euro, include atât costurile de pre-certificare, cât și investițiile în tehnologii și facilități necesare conformării la standardul Green Homes.

Pre-certificarea Green Homes atestă faptul că HILS Sunrise are un impact minim asupra mediului înconjurător și garantează un nivel ridicat de confort pentru viitorii rezidenți. Proiectul reduce consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră și utilizează mai puțină apă, generând totodată mai puține deșeuri. Acest lucru contribuie pe termen lung la combaterea schimbărilor climatice, protejarea ecosistemelor și conservarea resurselor naturale.

 

HILS Development investește 3 milioane de euro în prima certificare Green Homes

 

“HILS Sunrise marchează o evoluție remarcabilă pentru viziunea noastră de a construi la scară mare nu doar pentru acum ci și pentru mâine. Proiectul are toate ingredientele să devină un studiu de caz pentru industria dezvoltărilor rezidențiale din România – atât prin amploare cât și prin complexitatea tehnologiilor folosite – de la regenerarea și curățarea terenului până la reducerea impactului asupra mediului atât pe durata construcției cât mai ales pe durata de utilizare a locuințelor. HILS Sunrise va aduce beneficii importante viitorilor proprietari dar și comunității în ansamblu,” a declarat Iulia Iana, Marketing Director HILS Development.

Conform Romania Green Building Council, proprietarii unei locuințe certificate Green Homes pot economisi 744 de euro anual în comparație cu o locuința de tip B similară ca suprafață medie, de aproximativ 70 mp. Aceasta se datorează ratei dobânzii mai mici cu aproximativ 9% pentru creditul verde (4.75% pe an față de 5.25% pe an pentru o locuință care nu deține certificat Green Homes) si costurilor reduse pentru consumul de energie, care pot scădea până la doar 33 de euro lunar.

Conform Romania Green Building Council, proprietarii locuințelor Green Homes economisesc anual până la 744 de euro datorită dobânzilor mai mici și a costurilor reduse de energie. Programul Ipoteca Verde, gestionat de RoGBC, facilitează achiziția acestor locuințe prin bănci partenere.

Proiectul revitalizează un teren industrial dezafectat și aduce inovații în utilizarea energiei regenerabile, facilități pentru vehicule electrice și spații de depozitare pentru biciclete, măsuri de reducere a efectului de insulă de căldură și soluții eficiente de irigare și reciclare. Materialele de construcție au un conținut redus de compuși organici volatili, asigurând un mediu sănătos pentru locuitori. Apartamentele de la parter dispun de grădini private, iar sistemele avansate de monitorizare a energiei mențin costurile lunare la un nivel accesibil. Cu acces rapid la stația de metrou Anghel Saligny și proximitatea față de centre comerciale și educaționale, HILS Sunrise oferă un echilibru ideal între viața urbană și spațiile verzi.

Despre HILS Development

HILS Development este compania de dezvoltări rezidențiale și mixed-use, fondată de către Ionuț Negoiță, cu o experiență de peste 19 ani în domeniul imobiliar și 11.000 de locuințe construite și vândute în București. Misiunea companiei este de a construi noi comunități și a crea condiții de locuire pentru un trai de calitate. Viziunea HILS Development de dezvoltare a comunității prin proiecter rezidențiale și de tip mixed-use se extinde pe un orizont de 20 de ani. În prezent, HILS Development gestionează șase proiecte de mari dimensiuni în București și finalizează peste 1000 de apartamente anual.

HILS ON AIR: Rezultate financiare Semestrul 1, 2024

vineri,04 oct. 2024 by Solomon Bianca
HILS on Air

HILS Development a avut o creștere de 28% a numărului de apartamente vândute în primele 6 luni ale anului

Cifra de afaceri a crescut cu 25% față de perioada similară a anului 2023

 

 

Până la finalul lui 2024, intenționăm să finalizăm construcția proiectului HILS Brauner, cu 1.336 de apartamente și Faza 1 a celui mai mare proiect de regenerare urbană din estul Bucureștiului, HILS Republica.

Succesul vânzărilor în prima jumătate a anului – aproximativ 61% –  este susținut, mai ales, de preferința clienților pentru achiziționarea apartamentelor din fonduri proprii. În același timp, 30% dintre cumpărători au revenit pentru noi achiziții.

Construim cu viziunea de a crea spații pentru viață, nu doar locuințe

„Cele 6 proiecte lansate până în prezent consolidează o comunitate de peste 25.000 de locuitori. Continuăm să menținem un ritm susținut de peste 1.000 de locuințe finalizate anual, în linie cu strategia noastră de dezvoltare al cărei obiectiv este să creeze condiții de locuire pentru un trai de calitate. Standardele și ritmul de dezvoltare pe care ni le-am impus sunt realizabile datorită unui ecosistem complex și a unei forțe de construcție interne, dezvoltate în cei 19 de ani de experiență în domeniul imobiliar-rezidențial. Indiferent de dimensiunea sau locația proiectelor noastre, construim cu viziunea de a crea spații pentru viață, nu doar locuințe, atât pentru clienții noștri actuali, cât și pentru generațiile viitoare”, spune Bogdan Bălașa, General Manager HILS Development.

Punem accent, în continuare, pe traiul de calitate accesibil și ne dedicăm construirii de ansambluri rezidențiale de mari dimensiuni, de tip mixed-use, bazate pe conceptul „oraș de 15 minute”.

Află mai multe despre proiectele noastre aici https://hils.ro/.

HILS Pallady găzduiește cea mai nouă cafenea 5 to Go

vineri,11 aug. 2023 by Solomon Bianca
HILS Pallady găzduiește cea mai nouă cafenea 5 to Go

Cea mai nouă cafenea 5 to go din București s-a deschis în incinta HILS Pallady, pe data de 1 august 2023.

Parteneriatul face parte din viziunea HILS Development de a oferi locuitorilor săi cât mai multe din produsele și serviciile necesare într-o comunitate.

 

HILS Pallady, cel mai extins proiect HILS Development finalizat în 2023 și, în același timp, cel mai amplu ansamblu rezidențial din sectorul 3 al Capitalei, are capacitatea de a acomoda și deservi o comunitate de peste 5000 de locuitori în 12 blocuri cu 1.908 de apartamente, 5.265mp de spații comerciale și de birouri și 2.013 locuri de parcare. Spațiile comerciale, gândite pentru a acoperi nevoile diverse ale unei comunități mari, vor găzdui formate de proximitate din mai multe arii precum clinică medicală privată, magazin alimentar, farmacie sau cafenea.

Cel mai nou locuitor al spațiilor comerciale din comunitatea HILS Pallady este cafeneaua 5 to go. Fie că e vorba de cafeaua de dimineață, o gustare rapidă, o întâlnire între vecini sau o zi de lucru remote, 5 to go a creat pentru locuitorii HILS un spațiu plăcut și relaxant în care ei să se simtă ca acasă, ca între vecini.

 

HILS Pallady găzduiește cea mai nouă cafenea 5 to Go

 

„Ceea ce oferă proiectele rezidențiale HILS Development în industrie este cunoscut sub denumirea de dezvoltare imobiliară mixtă. Dar pentru clienții noștri, creăm mai mult decât simple clădiri – creăm comunități. Suntem permanent dedicați satisfacerii nevoilor rezidenților și ne străduim să le oferim tot ceea ce transformă HILS Pallady dintr-un simplu cartier de locuit într-o comunitate vibrantă. Apreciem colaborarea cu echipa 5 to go și suntem entuziasmați să oferim împreună rezidenților cafea de calitate și multe altele.” a spus Iulia Iana, Marketing Director HILS Development.

 

“Cel mai plăcut e când te grăbești să pleci dimineața și poți să-ți iei repede o cafea bună de la scară înainte să te urci în mașină sau să ajungi la metrou. Sincer, de când avem 5 to go n-am mai făcut cafea acasă. Plus că eu sunt genul de persoana care, dacă vrei să ne vedem, trebuie să fie undeva aproape de casă. Acum am unde să chem prietenii la mine în cartier.” spune Ioana, locuitor HILS Pallady.

Cafeneaua deschisă în cadrul HILS Pallady beneficiază de noul design design 5 to go 3.0. Conceptul 3.0 al cafenelelor 5 to go îmbrățișează culori vibrante precum roșu, turcoaz, mov și galben, designul acestora emanând eleganță, păstrând încă elemente de brand recognoscibile pentru 5 to go. Din 2023, conceptul 3.0 oferă o experiență orientată către designul high-end. Mobilierul elegant și confortabil completează decorul îmbietor, iar muzica relaxantă și parfumurile subtile amplifică atmosfera plăcută.

 

„Ne-am alăturat cu drag proiectului HILS pentru a contribui la îndeplinirea acestui scop comun de a crea o comunitate. Cafeneaua este prin excelență locul în care oamenii se întâlnesc și petrec timp de calitate, cu atât mai mult cafeneaua din cartier sau cafeneaua de la scara blocului. Ne bucurăm tare mult că am reușit să aducem în comunitatea HILS Pallady o echipă de parteneri francizați cu experiență, pentru a le oferi locuitorilor spațiul acela plăcut și relaxant în care vor fi întotdeauna întâmpinați de o față prietenoasă, unde barista știe deja cum preferă cafeaua și unde pot schimba două vorbe spontan cu vecinul.” a spus Radu Savopol, cofondator 5 to go.

HILS Development și 5 to go împărtășesc o serie de valori comune precum inovația, dezvoltarea continuă și crearea de experiențe de calitate pentru clienți, ambele fiind branduri 100% românești. Brandul 5 to go, recunoscut la nivel național și multi-premiat internațional, deține o poziție unică pe piată datorită conceptului unic bazat pe simplitate. Povestea celui mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și ulterior cea mai accesată franciză din România, cuprinde 500 de locații în București și în alte 90 orașe din țară.

4 premii la Gala Romanian Property Awards

miercuri,02 oct. 2024 by Solomon Bianca
HILS Development a câștigat 4 premii la Gala Romanian Property Awards

HILS Development a câștigat 4 premii la Gala Romanian Property Awards

 

Recent, HILS Development, compania care reușește să finalizeze un apartament la fiecare 2 ore lucrătoare, a primit patru premii importante la Romanian Property Awards. Evenimentul a celebrat cele mai mari realizări în industria imobiliară românească, arhitectură, design interior și marketing. Premiile câștigate de HILS Development subliniază angajamentul nostru constant pentru construcția ansamblurilor de mari dimensiuni și mixed-use, bazate pe conceptul „oraș de 15 minute”.  

Cu o experiență de 19 ani în sectorul imobiliar, ne dedicăm constant creării de comunități solide. Prin fiecare proiect, ne propunem să oferim un trai de calitate accesibil locuitorilor, cu alte cuvinte, construim proiecte integrate perfect în nevoile actuale ale comunității. 

 

HILS Republica - premiu Romanian Property Awards

Mixed Use Development – HILS Republica 

Premiul Best Mixed Use Development confirmă că HILS Republica este un proiect de regenerare urbană, un complex mixed-use, ce oferă locuitorilor acces la o gamă variată de servicii. HILS Republica va aduce într-un singur loc facilitățile de care ai nevoie pentru traiul zilnic: spații comerciale, clinică medicală, spații verzi și de relaxare, grădiniță și școală privată. Proiectul va transforma, astfel, o fostă zonă industrială, abandonată de peste 30 de ani într-un oraș în oraș, dotat cu toate serviciile necesare comunității.  

 

Bogdan Bălașa - director general HILS Development

Residential Large Scale – HILS Titanium 

HILS Titanium reprezintă un model în construcția proiectelor de scară largă, oferind apartamente moderne, într-o locație strategică, la 600 de metri de stația de metrou Nicolae Teclu. Premiul Residential Large Scale evidențiază încă o dată că, cel mai nou proiect din portofoliul nostru, cu termen de finalizare a Fazei 1 în 2026, va pune accent pe confortul comunității, integrând dotări moderne, de la ferestre mari fără pervaz și apartamente cu încălzire în pardoseală, până la alei pietonale fără acces auto și grădini private pentru apartamentele situate la parter.  

Residential Large Scale 5 stars – HILS Titanium 

Ne face plăcere să anunțăm că HILS Titanium a câștigat premiul de 5 stele pentru nominalizarea Residential Large Scale, care ne va duce în etapa internațională. Pe 17 octombrie 2024, HILS Titanium va fi jurizat în Londra, la African & European Property Awards, evenimentul la care se vor premia cele mai bune proiecte imobiliare din Africa și Europa. Suntem încântați că cel mai nou proiect al nostru va concura cu alte dezvoltări imobiliare de anvergură, internaționale.  

 

HILS Development la Romanian Property Awards

Sustainable Residential Development – HILS Sunrise 

Al patrulea premiu oferit de Romanian Property Awards confirmă impactul pozitiv pe care HILS Sunrise, primul proiect pre-certificat Green Homes din estul Bucureștiului, îl va avea asupra dezvoltării urbane, a mediului, dar și a societății. HILS Sunrise este una dintre inițiativele care ilustrează viziunea noastră cu care am pornit și pe care ne-am propus să o menținem pentru următorii 20 de ani. HILS Development construiește nu doar locuințe, ci adevărate comunități solide și moderne.  

 

Ionuț Negoiță - coperta catalog Romanian Property Awards

 

Prin fiecare ansamblu construit ne dorim să setăm noi standarde în industria imobiliară și să oferim un model de urmat în dezvoltarea urbană din segmentul mediu. Premiile de la Romanian Property Awards ne motivează să continuăm pe aceeași traiectorie de inovație și responsabilitate. 

Pentru mai multe detalii despre proiectele noastre, te invităm să accesezi https://hils.ro/ . 

Ce înseamnă „oraș de 15 minute”?

vineri,19 iul. 2024 by Solomon Bianca
hils-republica-oras-de-15-minute

Conceptul „oraș de 15 minute” este integrat în toate proiectele HILS Development

În marile orașe, distanțele nu mai sunt măsurate doar în kilometri, ci în „cât timp pierzi în trafic” până ajungi de acasă la muncă sau la școală, de la o sală de sport la o cafea. În ultimii ani, oamenii și-au schimbat priorităţile: nu mai vor să petreacă ore în şir în trafic, ci îşi doresc mai mult timp liber, un stil de viață mai sănătos şi o comunitate apropiată. Din acest motiv, conceptul de „oraș de 15 minute” a devenit din ce în ce mai relevant în urbanism, imobiliare şi dezvoltarea de ansambluri rezidenţiale.

Conform ideilor promovate de experţi în urbanism precum Carlos Moreno, un oraș de 15 minute presupune ca toate nevoile, adică transportul, serviciile, şcolile, magazinele, zonele de joacă, magazinele să fie accesibile la maxim 15 minute de mers pe jos sau bicicletă de acasă.

Conceptul oraș 15 minute stă la baza proiectelor noastre rezidențiale. În special, în cadrul proiectului HILS Republica, ai ocazia să trăiești într-un „oraș în oraș”, un ansamblu mixed-use amplasat strategic, cu facilităţi integrate, în estul Capitalei, care reflectă pe deplin modelul oraşului de 15 minute.

Hai să vedem în detaliu ce presupune acest model, ce beneficii aduce, cum îl implementăm la HILS şi ce poate să însemne pentru tine acest concept dacă vrei să cumperi un apartament de vânzare HILS.

hils-republica-oras-de-15-minute

Ce este „orașul de 15 minute”?  

Prin „orașul de 15 minute” înțelegem acea organizare urbană şi rezidenţială în care locuitorii pot accesa serviciile, zonele de educaţie, transport, magazine şi spaţii de relaxare într-un interval foarte scurt de timp: aprox. 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta.

Aceasta înseamnă că, dacă alegi să locuiești într-un ansamblu HILS, nu va mai fi o regulă să folosești maşina pentru orice deplasare. Poți merge pe jos sau cu bicicleta. Mai mult, reducerea nevoii de deplasare cu maşina contribuie la scăderea poluării, la creşterea calităţii vieţii și la crearea unor comunităţi mai integrate.  

Beneficiile conceptului „oraș de 15 minute”:

  • Proximitate

Ai acces rapid la serviciile de bază aproape de casă: birou, supermarket, educaţie, transport. Astfel, timpul pierdut în trafic se reduce considerabil.

  • Poluare şi eficienţă

Prin reducerea numărului de deplasări cu maşina, scad emisiile de CO₂, aerul devine mai curat, oraşul devine mai prietenos şi mai sustenabil.

  • Stil de viaţă mai sănătos

Modelul „oraș de 15 minute” promovează mersul pe jos, cu bicicleta, deplasările active, ceea ce înseamnă mai multă mişcare, mai puţin sedentarism şi o viaţă mai echilibrată.

  • Comunitate şi viaţă socială

Facilităţi precum parcuri, cafenele, zone de joacă şi comerţ local creează puncte de întâlnire între locuitori, întărind sentimentul de comunitate şi apartenenţă.

hils-republica-oras-de-15-minute

Cum implementăm conceptul „oraș de 15 minute” în proiectele HILS 

Proiectele HILS sunt un exemplu concret al modului în care aplicăm modelul orașului de 15 minute, adaptat la realitățile Bucureștiului. Ansamblurile sunt amplasate strategic lângă stațiile de metrou și în apropierea centrelor comerciale, educaționale sau a parcurilor.

De exemplu, HILS Republica, proiect de regenerare urbană, se află la 750 de metri distanță de stația de metrou Republica și aduce împreună tot ceea ce înseamnă confortul cotidian: apartamente moderne de vânzare, de la studiouri duble până la apartamente cu două sau trei camere, inclusiv variante cu grădină la parter sau duplexuri spaţioase, dar şi facilităţi esenţiale pentru o viaţă echilibrată. În HILS Republica te vei bucura de: spaţii comerciale, o clinică medicală, un centru educaţional, zone dedicate sportului şi wellness-ului, precum şi spaţii verzi ample şi locuri de relaxare, toate chiar la tine acasă.

  • 55.000 mp de spații verzi, zone de relaxare și locuri de joacă
  • Spații comerciale
  • Centru educațional
  • Clinică medicală privată
  • Centru de sport și wellness

hils-brauner-finisaje-apartamente-hils

Viziunea pentru viitor

Pe măsură ce ne îndreptăm spre un viitor în care mobilitatea, sustenabilitatea și comunitatea capătă tot mai multă importanţă, conceptul oraşului de 15 minute devine tot mai relevant, nu doar ca trend urbanistic, ci ca soluţie pentru traiul de zi cu zi.

Proiecte ca HILS Republica arată cum această viziune poate prinde contur: un ansamblu rezidenţial complet, bine conectat, care răspunde nevoilor actuale, dar şi anticipate ale locuitorilor. A trăi într-un ansamblu care integrează conceptul „oraș de 15 minute” înseamnă mai mult timp pentru tine, mai puţin trafic, mai multă mişcare, o comunitate activă şi un mediu mai curat.

Conceptul „oraș de 15 minute” este mai mult decât un slogan: este modul în care ne putem reimagina orașele şi locuinţele pentru a răspunde nevoilor reale ale oamenilor, de proximitate, sănătate, comunitate şi eficienţă.

Prin proiectele pe care le construim, transformăm acest concept în realitate. Dacă îţi doreşti să faci parte dintr-o comunitate modernă, conectată, cu facilități aproape și mobilitate ușoară, alege un apartament modern de vânzare.

Te invităm să afli mai multe despre HILS Republica, să descoperi oferta de apartamente și să vezi cum poți să locuiești într-un „oraș de 15 minute” chiar în estul Bucureştiului. Vino și tu la biroul nostru de vânzări: HILS Republica, Șos. Industriilor, nr. 2V, bloc 2, parter, ap.5 (în spatele Halei Laminor).

 

 

 

Fațada ventilată și fațada tencuită

vineri,12 iul. 2024 by Solomon Bianca
Fațada ventilată și fațada tencuită

Fațada ventilată și fațada tencuită, 2 tipuri de finisaje exterioare folosite în ansamblurile HILS

La HILS Development, fiecare detaliu este gândit pentru a construi nu doar locuințe, ci adevărate locuri în care oamenii să se simtă acasă, parte dintr-o comunitate modernă, echilibrată și conectată la natură. De aceea, atunci când alegem materialele pentru clădirile din ansamblurile rezidențiale HILS din Sector 3, punem accent atât pe durabilitate și eficiență energetică, cât și pe estetică și confort, iar utilizarea sistemelor de fațada ventilată și fațadă tencuită contribuie esențial la atingerea acestor obiective, oferind o izolație superioară și un aspect modern clădirilor.

Am optat pentru soluții care oferă echilibru între design contemporan și performanță tehnică. Cele două două tipuri de finisaje complementare contribuie la identitatea arhitecturală unică a ansamblurilor noastre

De ce punem accent pe fațadă

Fațada contribuie în mod direct la performanța, durabilitatea și imaginea ansamblului rezidențial:

  • Eficiența energetică:  O fațadă bine concepută reduce pierderile de căldură în sezonul rece și limitează supraîncălzirea în sezonul cald, contribuind astfel la un consum redus de energie și la costuri mai mici de întreținere
  • Confortul termic și fonic: Materialele și sistemele de izolare utilizate asigură o temperatură constantă în interior și reduc semnificativ zgomotul provenit din exterior, oferind locatarilor un mediu liniștit și plăcut
  • Durabilitatea structurii: Fațada protejează elementele de rezistență ale clădirii împotriva factorilor externi, precum umiditatea, variațiile de temperatură sau radiațiile UV, prelungind astfel durata de viață a construcției
  • Estetica ansamblului rezidențial: Prin design, texturi și culori, fațada definește identitatea vizuală a proiectului, contribuind la coerența arhitecturală și la integrarea armonioasă în contextul urban

Astfel, în ansamblurile HILS din zona Theodor Pallady, am combinat cele două tipuri de fațadă: ventilată și tencuită pentru a oferi un aspect variat și modern, dar și performanță în orice anotimp.

fatada ventilata hils sunrise

Fațada ventilată

Fațada ventilată este un sistem modern și performant, ales pentru capacitatea sa de a menține o temperatură plăcută la interior, indiferent de sezon, și de a îmbunătăți izolarea fonică a apartamentelor. Este o soluție tehnică premium, care reflectă atenția noastră pentru durabilitate și calitate.

Cum funcționează fațada ventilată în ansamblurile HILS

Sistemul constă într-un strat exterior montat la o mică distanță de structura de bază a clădirii pentru care folosim radier general de 100 cm. Între aceste două straturi se creează un spațiu de aer care permite ventilația naturală, ce protejează împotriva umidității și a pierderilor de căldură.

În HILS Sunrise, primul ansamblu pre-certificat Green Homes din portofoliul nostru, am folosit fațadă ventilată pe 60% din suprafața clădirilor, contribuind la confortul termic al fiecărui apartament. Un factor important de care am ținut cont atunci când am ales fațada ventilată a fost încadrarea materialului în standardul european SR EN 13830. Cu alte cuvinte, acesta este produs să reziste la vânt, cutremure și șocuri, să fie cât mai permeabil la aer. Ținem cont de fiecare detaliu astfel încât să îți oferim un nivel înalt de siguranță și confort!

3 avantaje fațada ventilată

  • Confort termic optim în orice anotimp: Fațada ventilată reduce temperaturile ridicate vara și menține căldura în interior pe timp de iarnă, contribuind la o temperatură constantă în fiecare apartament nou.
  • Eficiență energetică ridicată: Sistemul reduce pierderile de energie, ceea ce duce la costuri mai mici de întreținere. O fațadă ventilată înseamnă un apartament eficient, cu facturi mai mici și un impact redus asupra mediului.
  • Protecție sporită a structurii: Circulația aerului elimină umiditatea, prevenind apariția condensului și protejând structura de eventuale deteriorări cauzate de schimbările de temperatură.

Fațada tencuită  

Dacă fațada ventilată impresionează prin performanță, fațada tencuită cucerește prin simplitate și echilibru vizual. Este un finisaj clasic, atemporal, care oferă uniformitate și căldură vizuală clădirilor HILS. În proiectele HILS am ales tencuieli în tonuri neutre de bej, crem și gri, care se integrează perfect în peisajul verde , printre arbori, arbuști și plante perene. Această combinație creează un sentiment de acasă, de liniște și echilibru.

fatada-tencuita-hils-brauner

Cum se aplică fațada tencuită pe blocurile HILS? 

Pentru siguranță și durabilitate, procesul de execuție este atent controlat:

  • Se realizează structura suport cu profile metalice
  • Se aplică izolația termică formată din 40% polistiren și 60% vată minerală bazaltică, pentru o protecție acustică excelentă și pentru a reduce transmisia sunetelor între camere
  • Se aplică tencuiala decorativă structurată, finisată cu grijă pentru a oferi un aspect uniform și elegant

3 avanataje ale fațadei tencuite

  • Întreținere simplă și rapidă: Fațada tencuită este ușor de întreținut și de refăcut în timp, menținându-și aspectul impecabil ani la rând
  • Durabilitate: Materialele și tehnica de aplicare asigură o rezistență crescută la intemperii și variații de temperatură.
  • Aspect natural și versatil: Fațada tencuită permite o integrare armonioasă în peisaj și se potrivește perfect conceptului HILS, un loc în care arhitectura modernă se îmbină cu natura și liniștea urbană.

Alege-ți noul apartament în Sector 3

Dacă ești în căutarea unui apartament de vânzare în Sector 3, vino să descoperi ansamblurile HILS, Sector 3, zona Theodor Pallady.
Aici vei găsi:

  • apartamente noi de vânzare, cu design contemporan și finisaje de calitate
  • clădiri construite responsabil, cu fațadă ventilată și fațadă tencuită atent realizată,
  • spații verzi, zone de relaxare, locuri de joacă și o comunitate prietenoasă.

📍 Te așteptăm la HILS Business Center, Bd. Theodor Pallady 66, etaj 2, pentru a alege locuința perfectă pentru tine și familia ta.

Apartament Green Homes Pallady. De ce să îl alegi?

marți,09 iul. 2024 by Solomon Bianca
HILS Sunrise - Green Homes

Hai să vezi de ce trebuie să cumperi un apartament Green Homes Pallady!

Să-ți alegi viitorul „acasă” este una dintre cele mai importante decizii din viață. Într-o lume în care confortul, siguranța și sustenabilitatea sunt tot mai prețuite, alegerea unui apartament Green Homes, într-un ansamblu verde și prietenos cu mediul, devine o investiție inteligentă pentru tine, pentru familia ta și pentru viitor.
În zona Pallady, una dintre cele mai dinamice și bine conectate zone din București, a luat naștere HILS Sunrise, primul complex rezidențial din portofoliul nostru care a obținut pre-certificarea GREEN Homes. Începând cu 2026, HILS Sunrise va fi gata să găzduiască o comunitate într-un cadru verde, sustenabil și prietenos cu mediul.

Ce înseamnă un apartament GREEN Homes?

Certificarea GREEN Homes este oferită de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (Romania Green Building Council) și confrimă faptul că o locuință este proiectată și construită după cele mai înalte standarde de sustenabilitate. Mai concret, o locuință GREEN Homes înseamnă:

  • Eficiență energetică ridicată, cu un consum redus de energie și apă;
  • Materiale de construcție netoxice, sigure pentru sănătate;
  • Confort sporit prin design bioclimatic și izolație performantă;
  • Responsabilitate față de mediu, prin reducerea amprentei de carbon și gestionarea corectă a deșeurilor.

Alegând un apartament pre-certificat GREEN Homes, alegi un „acasă” sănătos, luminos, eficient și durabil.

his-sunrise- apartament green-homes

HILS Sunrise: apartamente verzi, pentru un viitor sustenabil

HILS Sunrise este un proiect gândit în jurul ideii de comunitate și echilibru. Totul a fost conceput pentru a aduce împreună confortul modern, eficiența energetică și respectul față de mediu.
Începând cu faza de proiectare, HILS Sunrise a integrat standardele GREEN Homes, care analizează atent fiecare aspect, de la utilizarea resurselor până la calitatea aerului din interior:

Materiale de construcție durabile și netoxice

Pentru a-ți oferi un mediu sănătos, fără compuși chimici dăunători, HILS Sunrise folosește materiale durabile și sigure, conforme cu standardele europene. Aproximativ 60% din suprafața clădirilor este realizată cu fațadă ventilată, conform standardului SR EN 13830, care contribuie la o izolație excelentă și la o durată de viață crescută a construcției.

Rezultatul? Un apartament Green Homes mai răcoros vara, mai cald iarna și mai sănătos pe tot parcursul anului.

Confort, lumină și bunăstare

Confortul devine o prioritate atunci când alegi o locuință nouă. Apartamentele Green Homes din HILS Sunrise sunt dotate cu ferestre mari, tripan, care permit pătrunderea luminii naturale în toate camerele. Lumina naturală contribuie la starea de bine, reduce consumul de energie și transformă locuința ta într-un spațiu cald și primitor.

În interiorul complexului, spațiile verzi au fost gândite pentru relaxare, joacă și socializare. Copacii și plantele verzi tot timpul anului creează o atmosferă de prospețime și liniște, o oază urbană în mijlocul agitației orașului.

Eficiență energetică și tehnologii sustenabile

Performanța energetică este una dintre principalele caracteristici ale ansamblului HILS Sunrise. Proiectul include:

  • Panouri fotovoltaice care produc energie regenerabilă;
  • Sisteme de irigație eficiente și baterii cu consum redus de apă;
  • Încălzire în pardoseală, o soluție modernă și confortabilă, care distribuie căldura uniform și reduce costurile lunare;
  • Acoperișuri verzi și suprafețe tratate pentru a diminua efectul de „insulă de căldură” urbană.

Prin aceste soluții, HILS Sunrise oferă un apartament cu un consum redus de energie, contribuind în același timp la protejarea mediului.

his-sunrise- apartament green-homes

Transport sustenabil și conectivitate excelentă

HILS Sunrise încurajează transportul alternativ și îți oferă:

  • Acces rapid la metrou: stația Anghel Saligny este la doar 500 de metri, oferind legătură directă cu centrul Bucureștiului;
  • Stații de încărcare pentru mașini electrice;
  • Locuri special amenajate pentru biciclete și scutere.

Conceptul „Oraș de 15 minute”: tot ce ai nevoie, aproape de casă

HILS Sunrise este gândit după principiul „orașului de 15 minute”. Astfel, toate facilitățile esențiale trebuie să fie accesibile într-un sfert de oră de mers pe jos de acasă.
Asta înseamnă că, locuind în HILS Sunrise, ești aproape tot ce contează:

  • zona comercială Pallady – cu magazine, restaurante, cafenele și centru de fitness
  • spații verzi și locuri de joacă pentru copii;
  • zone pentru relaxare și socializare;
  • școli, grădinițe și licee în proximitate.

În HILS Sunrise ai parte de un stil de viață modern, echilibrat și comunitar, care te ajută să economisești timp și să trăiești mai bine.

Beneficiile alegerii unui apartament pre-certificat GREEN Homes în zona Pallady

Alegerea unui apartament într-un ansamblu pre-certificat GREEN Homes nu înseamnă doar o locuință mai confortabilă, ci și o investiție pe termen lung.
Iată principalele avantaje:

  1. Facturi mai mici la energie și apă: datorită sistemelor eficiente energetic și soluțiilor de economisire.
  2. Calitate superioară a aerului interior și expunere minimă la materiale toxice.
  3. Valoare mai mare la revânzare datorită certificării verzi recunoscute internațional.
  4. Confort termic și acustic sporit datorită izolării performante și încălzirii prin pardoseală.
  5. Responsabilitate față de mediu prin alegerea unei locuințe care contribuie la reducerea emisiilor de carbon.
  6. Comunitate modernă și unită formată din oameni care împărtășesc aceleași valori: grijă față de natură, echilibru și respect pentru viitor.

his-sunrise- apartament green-homes

De ce HILS Sunrise este mai mult decât un loc de locuit

HILS Sunrise este despre a construi o comunitate. Despre familii care cresc împreună, despre prieteni care se întâlnesc în zonele pentru relaxare, despre vecini care se salută dimineața în drum spre metrou. Este despre acel sentiment de „acasă” pe care îl cauți, dar pe care îl găsești doar într-un loc unde fiecare detaliu contează.

Zona Pallady este una dintre cele mai bine dezvoltate și conectate zone ale Bucureștiului, cu infrastructură modernă, centre comerciale, școli și parcuri. Aici, la HILS Sunrise, găsești și echilibrul perfect între viața urbană și liniștea unei comunități verzi.

Alege să faci parte dintr-un viitor mai verde

A alege un apartament Green Homes în HILS Sunrise înseamnă mai mult decât a cumpăra o locuință, înseamnă a te implica activ într-un stil de viață responsabil, modern și sustenabil.
Fiecare decizie contează, iar alegerea ta poate contribui la o comunitate mai sănătoasă și la un viitor mai bun pentru toți.

Descoperă apartamentele disponibile pe hils.ro/sunrise sau vino să ne vizitezi la biroul de vânzări: HILS Business Center, Bd. Theodor Pallady 66, etaj 2.
Aici începe povestea ta, într-un ansamblu pre-certificat Green Homes, verde, sigur, confortabil și pregătit pentru viitor.

Totul despre finisaje apartamente HILS

marți,02 iul. 2024 by Solomon Bianca
finisaje-apartamente-hils-brauner

La HILS, alegem finisaje apartamente care transformă o simplă locuință într-un adevărat „acasă”.

Când alegi o locuință nouă, cauți un loc care să te primească acasă, un spațiu care să te reprezinte și să-ți ofere confort zi de zi. De aceea, la HILS Development, punem mare accent pe finisaje apartamente noi. Ele definesc felul în care te simți, modul în care trăiești și cât de bine te regăsești în propriul apartament.

Proiectele HILS sunt construite după conceptul „oraș de 15 minute”, în care ai totul aproape, la 15 minute de mers pe jos: metrou, magazine, școli, centre medicale și spații verzi. Ne dorim să construim comunități vii, în care oamenii să se cunoască, să se bucure împreună de spațiile comune și să se simtă parte dintr-un loc special.

Fiecare detaliu, de la pardoseli și plăci ceramice, până la amenajările exterioare și tehnologiile integrate este gândit cu grijă, pasiune și respect pentru viitoarele comunități. Pentru noi, o locuință nu înseamnă doar construcție, ci începutul unui nou „acasă”.

spatii-veriz-hils-brauner

Spații exterioare 

Spațiile exterioare sunt gândite ca o extensie a locuinței tale, unde poți respira aer curat și unde te poți relaxa. Pentru asta, în fiecare ansamblu HILS, amenajat spațiile verzi cu peste 1.000 de plante: arbori, arbuști înalți și flori care îți păstrează culoarea și prospețimea în orice anotimp. Amenajarea peisagistică este completată de bănci și mese care te invită la relaxare, de spații de joacă pentru cei mici cu leagăne, tobogane și balansoare, iar aleile pietonale, pavate cu Petra, transformă fiecare plimbare într-o experiență plăcută.

În jurul blocurilor am montat stâlpi de iluminat modern care asigură o lumină caldă și eficientă după lăsarea întunericului. Deci, care sunt avantajele spațiilor exterioare din ansamblurile noastre?  Adaptabilitate, promovarea calității vieții și crearea unui mediu aerisit și sănătos. Ne dorim ca fiecare detaliu să contribuie la starea ta de bine. De aceea, gândim mereu spațiile astfel încât să-ți ofere confort, echilibru și sentimentul plăcut că ești cu adevărat acasă. 

structura de rezistenta

Structura de rezistență și finisaje apartamente noi

Materialele de construcție joacă un rol esențial în obținerea unei clădiri durabile și sigure. Blocurile au fundație din beton armat, pereți pe cadre de 30 cm și zidărie din cărămidă Porotherm de acceași grosime, iar grinzile din beton armat asigură stabilitatea clădirilor în caz de cutremur sau vânt puternic.

Această combinație între zidăria Porotherm, recunoscută pentru proprietățile sale izolante și ecologice, și structura robustă din beton armat contribuie la o eficiență energetică ridicată. Astfel, te bucuri mereu de o temperatură confortabilă în interiorul apartamentului, indiferent de anotimp.

apartamente-hils-republica-interior

Finisaje apartamente noi

În ansamblurile noastre, finisaje apartamente noi sunt rezulttaul unui proces atent de selecție a materialelor. totul este gândit pentru confort și eficiență energetică.

Pardoseală

Știm că acorzi o atenție sporită materialelor atunci când analizezi apartamentul pe care tocmai vrei să-l achiziționezi. Opțiunile noastre de pardoseli, parchet laminat și plăci ceramice, oferă o combinație perfectă între rezistență și design. Materialul ales, parchet laminat gama Kaindl, grosime 8 mm, clasa de trafic domestic intens A32, îmbină estetica naturală a lemnului (aspect de stejar „Palena”) cu durabilitatea necesară în locuinţă.

În băi, bucătării şi holuri au fost alese plăci ceramice marca Saloni, care, datorită compoziţiei sale şi rezistenţei ridicate la apă şi pete, este extrem de practic. Suprafaţa ceramicii se întreţine uşor, evită absorbţia apei şi îşi păstrează aspectul în timp, fiind potrivită pentru zonele cu umiditate sau trafic mai intens. 

Uși de intrare și uși interioare

Ușile de la intrarea în apartamente aparțin gamei Pinum Blindo, au o structură metalică de culoare negru/gri și sunt accesorizate cu balamale tip Anuba și broască mediană. Accesul în fiecare cameră a apartamentelor se face prin uși de tip panou din MDF vopsit alb, cu toc standard din MDF laminat – folie CPL alb, pe structură celulară cu structură perimetrală din lemn. Datorită materialelor din care sunt realizate, ușile nu sunt grele, permit o manevrare ușoară și reduc zgomotul din exterior pentru a te relaxa în liniște în spațiul personal.

Finisaje interioare apartamente – pereți

Pentru pereţi s-a ales vopsea lavabilă pe bază de apă, de culoare alb mat, fără compuşi chimici nocivi, ceea ce contribuie la un aer mai sănătos în locuinţă şi la uşurinţa menţinerii suprafeţelor curate, fără urme de pete. Prin această alegere, spaţiul se simte proaspăt, luminos şi echilibrat. 

apartamente-hils-incalzire-in-pardoseala

Instalații și tehnologii 

Modernitatea în construcții  înseamnă integrarea inteligentă a tehnologiilor și materialelor avansate care să contribuie la sustenabilitatea, eficiența și confortul clădirilor într-un mod responsabil față de mediu și comunitate. Pentru că ținem cont de bunăstarea ta, în HILS Sunrise și HILS Titanium am integrat un sistem de încălzire în pardoseală ce oferă eficiență energetică, confort termic superior, mai mult spațiu la interior, calitate îmbunătățită a aerului și sustenabilitate, contribuind astfel la un mediu de locuit modern, sănătos și responsabil față de mediu. Un alt aspect important în definirea standardului unei clădiri moderne este implementarea panourilor fotovoltaice. În HILS Sunrise, iluminatul spațiilor comune se va realiza prin astfel de tehnologii sustenabile, reducând amprenta de carbon și costurile la energie. Prin integrarea inteligentă a acestor sisteme, HILS Sunrise servește drept model pentru dezvoltarea responsabilă și sustenabilă. Vezi aici mai multe detalii despre specificațiile tehnice ale ansamblului HILS Sunrise! 

apartamente-hils-republica

Cum alegi apartamentul potrivit

O locuință ideală înseamnă mai mult decât un simplu spațiu, este locul în care îți construiești viitorul, creezi amintiri și te simți în siguranță zi de zi. De aceea, atunci când cauți un apartament nou de vânzare, este esențial să privești dincolo de aparențe.

Analizează cu atenție materialele de construcție, structura de rezistență și calitatea izolației. Acestea îți vor spune cât de bine este realizată locuința și cât de confortabil va fi traiul în interior, indiferent de anotimp. Finisaje interioare apartamente, la rândul lor, reflectă respectul dezvoltatorului pentru detalii și pentru viitorii locatari: o pardoseală montată corect, o tâmplărie eficientă termic sau o baie bine ventilată sunt semne ale unei construcții de calitate.

Spațiile verzi, zonele de relaxare și locurile de joacă pentru copii aduc un plus de valoare fiecărei zile petrecute acasă. În plus, un apartament eficient energetic înseamnă facturi mai mici, un impact redus asupra mediului și un confort sporit pentru tine și familia ta.

Pentru toate acestea, este important să alegi un dezvoltator care pune calitatea înaintea cantității, un partener de încredere care construiește cu grijă, transparență și responsabilitate.

HILS Development face exact acest lucru: dezvoltă proiecte rezidențiale moderne, durabile și sigure, în care fiecare detaliu este gândit pentru confortul tău. Prin respectul față de oameni și prin dorința de a crea spații autentice, HILS oferă apartamente în care să te simți acasă în fiecare zi.

Vino și tu să faci parte dintr-o comunitate care se va bucura de toate acestea! Intră pe https://hils.ro/ pentru mai multe detalii și hai să găsim împreună  apartamentul potrivit pentru tine într-unul din ansamblurile HILS!  

HILS Development, alături de Casa ADRA de Ziua Copilului

joi,13 iun. 2024 by Solomon Bianca
HILS Development susține comunitățile vulnerabile

HILS Development susține comunitățile vulnerabile. De 1 Iunie, am fost alături de copiii și mamele de la Casa ADRA

 

HILS Development este compania fondată de Ionuț Negoiță, dezvoltatorul cu 19 ani de experiență în industria imobiliară. Cu 11.000 de locuințe construite și vândute, acesta a consolidat imaginea companiei HILS Development, un nume de încredere pe piața imobiliară.   

Misiunea noastră este aceea de a construi comunități solide și de a promova accesul la un trai de calitate accesibil prin dezvoltarea de ansambluri rezidențiale de mari dimensiuni și de tip mixed-use. În prezent gestionăm un portofoliu cu 6 proiecte în zona de Est a Bucureștiului.  

Știm că succesul merge mână în mână cu angajamentul social față de comunitate. Tocmai de aceea, nu doar construim, ci ne și implicăm în sprijinirea persoanelor vulnerabile, precum mamele și copiii de la Casa ADRA.  

Ateliere de construcții și cadouri pentru copiii de la Casa ADRA  

 

 

Recent, o parte din echipa HILS Development a vizitat Casa ADRA, un cămin ce găzduiește victime ale violenței domestice. Prin prezența noastră la centru am vrut să le arătăm celor mici, dar și celor mari, că nu au fost uitați de 1 Iunie.  

Ne-a făcut plăcere să interacționăm, să oferim cadouri și să ne jucăm împreună. Am organizat ateliere de arhitectură și construcții unde cei mici au avut ocazia să își construiască propriile ansambluri rezidențiale în miniatură din lemn, cuburi, dar și din nisip kinetic, să deseneze și să își testeze imaginația și creativitatea. Am discutat cu mamele, oferindu-le suport și sfaturi utile pentru a se redresa și  pentru a-și recâștiga siguranța și stabilitatea.  

 

Vizita la Casa ADRA a fost un prilej de bucurie pentru cei găzduiți în centru, iar în semn de mulțumire, mamele și copiii ne-au oferit felicitări realizate chiar de ei. Ne bucurăm că am putut contribui și noi la sprijinirea acestor comunități care au nevoie de ajutorul nostru și te încurajăm și pe tine să te implici în astfel de acțiuni!